marți, 29 octombrie 2013

Ziua copiilor sărbătorită la Ștefan Vodă

O zi din toate e a mea
        Direcția raională cultură, tineret, sport și turism din Ștefan Vodă în colaborare cu bibliotecile publice din raion, Centrul raional de creație a copiilor și adolescenților Ștefan Vodă, primăria or. Ștefan Vodă, sub egida Consiliului raional, au organizat și desfășurat o sărbătoare raională dedicată copiilor sub genericul „O zi din toate e a mea”. Programul a cuprins: concursul raional de creație al copiilor „Cu eroii din poveste noi suntem nedespărțiți”, concurs de desene pe asfalt, concurs de cântece, dans și poezii, expoziție de lucrări plastice și jocuri distractive. Concursul „Cu eroii din poveste noi suntem nedespărțiți” s-a desfășurat pe două secțiuni – I: „Eroul confecționat de mine” (care presupunea confecționarea unui erou din una din operele ce au fost recomandate, utilizând orice materie primă și orice tehnică la alegerea și fantezia participantului), și II: „Eu sunt…” (presupune prezentarea prin mini-secvențe/fragmente de teatralizare/improvizare/pantomimă a unui rol selectat din operele propuse). Regulamentul concursului a inclus o listă concretă de opere recomandate, care sunt opere jubiliare în anul 2013. Concursul a urmărit obiectivele: stimularea și promovarea capacităților creatoare ale copiilor și sensibilizarea acestora pentru lectură; favorizarea oportunității de învingere a timidității copiilor și de a dezvolta dorința de reușită. Copiii s-au descurcat de minune și și-au demonstrat ingeniozitatea. Toate lucrările confecționate în prealabil au fost expuse într-o expoziție improvizată în fața Casei de Cultură, or. Ștefan Vodă. Păpuși confecționate din lut, materii textile, ață în volum, origami, ș.a. reprezentau diferiți eroi: Pinocchio, Prințul fericit, Soldățelul de plumb, Bunicuțe, Lebede sălbatice ș.a.  Cele mai reflectate personaje au fost Pinocchio și Lebedele sălbatice. La secțiunea teatralizată, copiii fără să dispună de o pregătire specială de teatru au prezentat cu succes personaje și scenete din operele propuse: Pinocchio la școală, Rândunelul (din Prințul fericit de O. Wilde) împărțind fărâmele de aur la oamenii sărmani, Buneii (din opera În casa bunicilor de I. Teodoreanu) așteptându-și copiii și nepoții. Astfel că concurența din carul concursurilor, emoțiile copiilor și culorile expozițiilor s-au contopit într-o atmosferă călduroasă precum e inima unui copil.  























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu